Instinctele se descarca in vid

Uite. Imi e greu sa iti spun ce am de spus. Sincer. Esti exact ceea ce nu am crezut eu vreodata ca voi spera sa fii. Erai altfel, parca... demult. Candva demult. Asculta...
"Era toamna. Vesel si plin de viata, umplut de sperantele unei veri, ma pregateam din nou sa ma desprind, sa plutesc si sa ma astern. Da. Sunt depentent de vreme. Nu iti pot zambi si nici nu iti pot spune ca te iubesc. Pai cum de ce? Uite-te si tu pe geam. Nici macar nu ninge. Ploua. Esti nebuna? Cum as putea sa iti spun ca te iubesc pe o vreme ca asta? Dar... uite... as putea sa iti cant. Am sa iti compun o piesa. Si am s-o cant mandru la fiecare concert. Si am sa privesc in ochi fiecare om. Si... abia atunci am sa ma urc pe scena si sa strig ca te iubesc. Dar probabil ca mi se va face frica intr-un final si iti voi uita numele."
Obisnuiam sa ii spun asta. Zambind, parshiv, cum o fac de obicei. Off... nu stiu daca pot spune ca sunt un om parsiv. Poate... pur si simplu, ceea ce era inainte un zambet a ramas blocat si inghetat pe fata... Poate doar atat. Sau poate ca mi-e frica sa arat ca sunt trist. Si apoi, cand arat ca sunt trist, cei ce ma stiu de parsiv ma cred vesel.
Mi-as dori sa ma cunosti. Macar sa incerci. Sa te lupti cu mine insumi si sa incerci sa alfi cine sunt. De ce sunt. Si cand voi fi...
Statea imprasitata pe canapeaua ei si imi zambea privind catre TV... impasibila. Fara sa intoarca privirea mi-a spus rece: "Eu am trecut prin toate alaturi de tine. Tu nu ai trecut prin nimic."
Era ca o replica repetata fara intonatie, mimica ... mai precis nici una din toate cele trecute pe biletul de intrare. Un bilet scump...cumparat in rate cu credite de consum... de nervi si suflet si de materie cenusite.... toate consumate incercand sa intelegi o singura aratare.
"Am sa parasesc spectacolul la pauza."
Gong