Minciuna

Este pur si simplu o parte integrata a noastra, a oamenilor. Este un ciudat cel ce nu minte. Chiar raul intruchipat. Pur malefic. Pai cum sa nu minti? Cum sa nu minti, cand prietena ta se trezeste dis de dimineata si, chiar inainte de a deskide ochii, te intreaba: "Ma iubesti?". Ingheata timpul, ingheata momentul ala si priveste-o. Cum ai putea sa iubesti o asemenea faptura. E hada, urata si pare ofilita. Corpul ei, care aseara era ... fierbinte si senzual (sa zicem), acum e un fel de sloi, lipitindu-se cu insistenta de tine.
Cum sa nu minti cand ea trebuie sa isi aleaga rochia de cocktail, si sunteti in intarziere. Si asa intarziati mereu, oriunde ar trebui sa va duceti. Cum sa nu o minti, intrucat, odata ajunsi la petrecerea aia nenorocita, lumea va priveste (defapt "o priveste") si te intreaba parca din priviri: "Hei! nu stiam ca tu aduci cocktail-urile!!". Okay, ha ha, buna gluma, a venit cu tipul cu cocktail-ul. Da ar cam fi momentu sa va uitati in alta parte, futu-va-n gura de zdrente.... In schimb, le raspund politicos cu un zambet parca desprin din Iad: Buna ziua domnule Markovici.... (gatu matii de rusnac prost - se continua in gand...)
Cum sa nu o minti pe faptura asta de care nici tu nu stii de ce te-ai legat?
Incearca sa spui adevarul. Rezultatul. Faptura asta imbracata intr-un cocktail (rochie, ma scuzati), va incepe sa se comporte dubios. Ca sa il citez pe Mark Twain:
"... si incepu sa verse apa pe gaurile cu care se uita"