Stelele...

As vrea sa incep acest post prin a va spune ca priveam un cer instelat acum cateva seri. Dar... din pacate dintre betoanele blocului meu... nu prea poti vedea nici o stea. Bucurestiul nu are stele. Cel putin nu des. Si nu d'alea naturale. Are in schimb milioane de stelute intretinute artificial. 2,20 Volti si totul merge ca pe roate.
Cartierul minunat nu doarme niciodata un somn profund. Fantasmagoric vorbin, ziua e a muritorilor. Oameni ca mine si ca tine, porniti in musuroaie catre destinul lor cotidian. Cativa vecini se duc la munca. Zilnic la aceeasi ora, cu precizia unui ceas elvetian, ies pe usa blocului, se urca in micile lor cutiute de tabla cumparate din Germania cu taxa de prima inmatriculare si asculta stiri despre remanierea guvernamentala. Vecinul meu de la opt da drumul la "house maximus". In pauzele in care schimba piesele imi pot auzi vecina de la 3 gemand... Si peste toate astea, copilul celor de la 2 care "canta" la pian. Mda... face asta de azi noapte de la 4 A.M. E deja ora 8. House-ul isi intra in drepturi din nou. Dar de data asta decibelii vin calare pe cai putere. Veciniul de la 8 se urca in masina si pleaca.
8.30... S-a trezit manelistul de la 5: "Sa canteeeeeeeeee!!!"... Inchid toate geamurile in mai putin de o secunda. Ha! Acum nu se mai aude decat vecina de la 3 care face sex.
Ora 9... A plecat si manelistul. Acum e liniste.
Iubesc linistea. Si ea ma iubeste pe mine...
Concluzia: Fiecare avem momentul nostru de... "glorie". Fiecare suntem buni la ceva... De ce spun asta? Pai cum de ce?! V-am dat deja trei exemple...
Dar revin la ce spuneam. Stateam asa in liniste si fumam. Si ma intrebam... Unde e steaua mea. Si concluzia a venit precum o palma morala (peste cur). Nu mi-a luat prea mult sa imi dau un raspuns, si am spus cu voce tare: "Noaptea" mea vine doar intre 4 pereti antifonati...